Datele
şi informaţiile deţinute de Serviciile Secrete ale ţării noastre dovedesc
penetrarea de catre Serviciile de Informaţii ale Ungariei a structurilor de
decizie româneşti, la toate nivelurile. Acţiunile acestora sunt subsecvente
planului de integrare treptată a Transilvaniei în Ungaria, prin acţiuni lente,
dar ferme, în toate domeniile, dar în special cel economic, pe care îl
consideră fundamental în realizarea ţintei vizate. Informaţiile obţinute de
Serviciile Secrete româneşti în urmã cu câţiva ani, după vizita incognito
efectuată în România de şeful Serviciilor Secrete maghiare de la acea dată,
atestau faptul ca Ungaria, prin concernul MOL, spre exemplu, pregătea o politică
agresivă, în vederea dobândirii unei poziţii dominante pe piaţa carburanţilor
din România, prin înfiinţarea a peste 200 de staţii de distribuţie în
principalele oraşe ale ţării şi pe traseele şi în zonele considerate
strategice.
De
altfel, informaţii şi date despre activitatea Serviciilor de Informaţii (de
spionaj) maghiare îndreptate împotriva intereselor politice, economice şi
militare româneşti s-au deţinut cu mult înainte de 1990 şi toate aveau ca punct
de pornire Consulatul ungar din Cluj. Documentarea lor a necesitat o activitate
intensă din partea organelor de contraspionaj româneşti, iar munca acestora s-a
concretizat în cursul anului 1988, când Ceauşescu, pus în faţa unor probe
indubitabile, a ordonat desfiinţarea oficinei de spionaj respective. Dupa 1990,
acţiunile spionajului maghiar au fost reluate cu şi mai mare forţă şi,
favorizate de inacţiunea Serviciilor Speciale româneşti, determinată de
complicitatea factorului politic, au reuşit să penetreze structurile de decizie
ale Statului Român, atât la nivel de Guvern, cât şi la nivel de Preşedinţie.
Într-un singur caz, contraspionajul românesc şi-a mai spus cuvântul, în anul
1993, când fostul ministru de Externe în Guvernul Văcăroiu, Teodor Meleşcanu,
i-a prezentat omologului său ungar, Gyula Horn, date despre activitatea de
spionaj a unui cadru activ al serviciilor maghiare. De atunci, cu toate că
acţiunile au luat amploare o dată cu cooptarea la guvernare a UDMR în Guvernul
CDR, orice date, informaţii, acţiuni ale spionajului maghiar au fost trecute
sub tăcere de către factorii politici, ceea ce a facilitat desfăşurarea de
forţe ostile maghiare în toate domeniile de activitate şi de decizie ale
Statului Român.
În
timpul guvernarii CDR-iste, la nivelul unităţii româneşti de contraspionaj
economic, începuseră să fie de notorietate acţiunile cadrelor de spionaj
maghiare de la ambasadă, care acţionau pe faţă pentru culegerea de informaţii
cu caracter economic care să-i ajute să obţină evidente avantaje materiale
pentru ţara lor de origine, mai ales în domeniul privatizărilor. Cazul cel mai
relevant a fost cel legat de vicepreşedintele FPS la acea dată, Victor Eros,
evreu maghiar, care, fără nici o teamã, începuse să furnizeze date despre
intenţiile de privatizare ale guvernanţilor români, atât telefonic, cât şi prin
intermediul secretarei şi al şoferului său chiar direct, consilierului economic
al Ambasadei Ungariei la Bucureşti. Erau folosiţi în acest timp ca
„prieteni" în afaceri fraţii Andrei şi Sorin Dimitriu, stimulaţi cu
diverse atenţii, inclusiv concedii şi petreceri în Ungaria, zona Lacului
Balaton. Acelaşi tratament l-au aplicat şi succesorului acestuia la fotoliul de
preşedinte al FPS, clujeanul Radu Sârbu, momit să intre în afaceri de Zoltan
Arpad Paszkany. Acest Paszkany a devenit, într-un interval extrem de scurt, din
dealer de maşini second hand, un prosper om de afaceri, care deţine
reprezentanţele locale ale firmelor Opel si Chevrolet, precum si cel mai
important imobil de birouri din Cluj, Sigma Center, este administratorul
companiei Polus şi reprezentant în România al holdingului TriGranit
Feijlesztesi RT din Budapesta. La Cluj, Paszkany este unul dintre cei mai tari
jucători din domeniul imobiliar, ca urmare a asocierii dintre Consiliul Local
si Polus. Afacerea POLUS a intrat în atenţia organelor speciale române încă din
1998, atunci când un teren proprietate publică a statului, de 34 hectare, aflat
în imediata apropiere a Municipiului Cluj-Napoca, a intrat în posesia firmei
respective prin contribuţia directă a fostului prefect de Cluj, Alexandru
Farcaş, şi a lui Radu Sârbu. Afacerea POLUS a început în timpul Regimului
Constantinescu, care, de altfel, a primit vizita celebrului congresman american
de origine maghiaro-evreiasca Tom Lantos, anume venit în vizită pentru a uşura
investiţia lui Paszkany, Polus Center. După Cluj, Firma Polus vizează
pătrunderea în Bucureşti si în câteva dintre oraşele mari ale României,
intenţionând implementarea a 7 mari investitii, de peste 2,5 miliarde de euro.
Corporaţia pe care o reprezintă Arpad Paszkany este TriGranit, cu baza în
Canada – un centru al iredentismului maghiar, care este şi o sursă de finanţare
a Serviciului de Informaţii ungar AVO – şi subsidiare în Marea Britanie,
Ungaria si România şi ale cărei investiţii vizează Ungaria şi ţările din jur,
cu minorităţi maghiare semnificative. TriGranit are, printre acţionari, Fondul
de Investiţii Immoeast, un puternic investitor pe piaţa imobiliară românească,
precum şi pe Nathaniel Rothschild, copreşedinte al Fondului de Investiţii
Atticus Capital, descendent al cunoscutei familii de bancheri evrei din Marea
Britanie. De altfel, Paszkany şi-a creat imperiul financiar prin infuzii
dubioase de capital din Ungaria şi SUA, provenite de la lobby-ul maghiar,
antiromânesc prin definiţie. Este foarte interesant cum acest Paszkany,
cercetat în mai multe dosare penale, între care şi unul pentru instigare la
şantaj şi sprijinire a unui grup infracţional organizat, el fiind un cunoscut
cadru activ al spionajului maghiar în România, este lăsat liber, să-şi
desfăşoare în linişte afacerile, să-şi organizeze şi să-şi dirijeze reţeaua pe
teritoriul ţării, fără măcar sa fie cât de puţin deranjat. Nimeni nu se
întreabă cum de este posibil ca acesta să finanţeze, nestingherit, cu banii
spionajului maghiar de la Budapesta, echipa de fotbal CFR Cluj. Potrivit
apropiaţilor, el are la dispoziţie sute de milioane de euro, din care, în
urmatorii ani, în CFR Cluj se vor investi aproximativ 100 milioane de euro.
Fugit şi revenit în ţara atunci când i s-a promis că nu va păţi nimic, acest
spion are ca sarcina să câştige Campionatul în România tocmai pentru a
influenţa mai puternic zona de nord a ţării, acolo unde, în lipsa altor echipe
competitive, echipa clujeană este percepută ca una fanion. Preluarea de către
Zoltan Arpad Paszkany a celui mai vechi club de fotbal din România, CFR Cluj,
nu a fost însa întâmplătoare. Întemeiată în anul 1907, în Cluj, echipa era
perceputa ca fiind a maghiarilor, în timp ce Universitatea Cluj, întemeiata în
anul 1919, era considerată a românilor. Această delimitare provine din anul
1940, cand nord-vestul Transilvaniei a fost cedat Ungariei horthyste prin
Diktatul de la Viena, iar Universitatea din Cluj s-a refugiat la Sibiu şi, o
dată cu ea, şi echipa de fotbal a studenţilor. CFR Cluj a rămas în oraş şi chiar
s-a înscris în campionatul de fotbal al Ungariei în perioada 1940-1944, act
considerat de români o trădare făţişă. Prin echipa de fotbal „ungurească"
din Ardeal, Paszkany vizează un control simbolic al zonei, deoarece el
controlează şi un „grup regionalist" – „Eureka", acesta acţionând sub
comanda Budapestei şi având ca obiectiv regionalizarea României. Membrii
acestui grup au relaţii inclusiv în Poliţie şi în Serviciile Secrete. Liviu
Man, unul dintre oamenii de încredere ai omului de afaceri maghiar, este
apropiat de Vladimir Tismăneanu, ca şi de alţi membri de vârf ai GDS-ului,
promotori ai tezelor Budapestei, pe filiera Soros. Grupul „Eureka" este,
oficial, o organizaţie „non profit", care se ocupă însă şi de afaceri
(prin societăţile Group Eureka SRL si Eureka Media SRL) şi al cărei lider
politic, la vedere, este fostul ministru al Comunicaţiilor, Zsolt Nagy. Liderul
informal al grupului „Eureka" este tot Paszkany, iar organizaţia sa,
conectată puternic la mediul de afaceri maghiar din Transilvania, susţine
financiar UDMR-ul. Prin acelaşi Zsolt Nagy, echipa de fotbal CFR Cluj a
beneficiat de un contract de publicitate cu Poşta Română, companie căreia
Paszkany i-a mai vândut, fără licitaţie, 8 autoturisme, prin firma Ecomax
General Investments SRL. Numitul Paszkany este şi principalul sponsor, cu sume
uriaşe, al campaniei electorale din iunie 2004 a lui Emil Boc pentru câştigarea
Primăriei Clujului, ca şi al Alianţei DA în judeţul Cluj. Tot el este
personajul pe care şeful statului, Traian Băsescu, l-a dat ca exemplu de civism
în şedinţa de bilanţ a Ministerului Public din 6 martie 2007, afirmând că a
primit un memoriu de la „un om de afaceri clujean", în care se face
referire la fapte grave de corupţie ale unor oameni politici şi de afaceri. Pe
Paszkany îl regăsim şi alături de premierul Tăriceanu şi de Dinu Patriciu,
asociaţi, printre alţii, în selecta lojă a Clubului Vinului SRL, înfiinţat în
11 noiembrie 2004 de avocaţii Ernest Popovici, Florian Niţu şi Sorin
Alazăroaie, de la Casa „Popovici&Asociaţii". La nici o lună de la
constituire, în Club au intrat 31 de noi asociaţi, printre care Tăriceanu şi
Patriciu.
Un
alt nume strâns legat de cel al lui Călin Popescu-Tăriceanu este Rudas Erno,
fost şef al agenturii maghiare în România. Cunoscut drept spion, diplomat, dar
şi om de afaceri de succes în România, Rudas Erno are legături si în Voivodina,
unde se află o semnificativă minoritate maghiară, ca şi în Croaţia si în
Transcarpatia, în spaţiul ucrainian. Rudas Erno a intrat în atenţia Securităţii
încã din 1982, când folosea valiza diplomatică pentru a introduce în România
materiale antiromâneşti pentru o revistă coordonată de Laszlo Tokes si Szocs
Geza. În 1988 a fost retras de la post, pentru a nu fi expulzat. În 1989 a fost
retrimis în România ca să coordoneze implicarea Ungariei în „revoluţie",
prilej perfect pentru scopurile sale revizioniste. A coordonat difuzarea de
manifeste în Bucureşti, o maşină a Ambasadei Ungariei fiind reţinută de către
organele de Miliţie în timp ce împrăştia pe raza Capitalei materiale cu
conţinut antiromânesc. După 1990, pentru meritele sale deosebite, este repus în
funcţia de ambasador al Ungariei la Bucureşti, continuându-şi activitatea de
spionaj. Chiar dacă în 1993 a fost retras din funcţie ca urmare a înţelegerii
dintre miniştrii de Externe român, Teodor Meleşcanu, şi cel maghiar, Gyula
Horn, Rudas Erno a continuat să-şi exercite calitatea de spion, de data aceasta
sub acoperire comercială. În noua postură de om de afaceri, în baza
informaţiilor obţinute, Rudas Erno s-a îndreptat spre Călin Popescu-Tăriceanu,
un candidat cu mari şanse la fotoliul de premier. Este posibil ca Tăriceanu să
fi intrat în atenţia Serviciului de Spionaj ungar şi prin prisma faptului că
tatăl său adoptiv, Dan Amedeo Lăzărescu, cunoscut mason, beneficiind de
contacte la nivel internaţional, fusese angrenat de fostul DSS (Departamentul
Securităţii Statului) în supravegherea activităţilor iredentiste maghiare. Ca
în multe alte cazuri, a apărut suspiciunea că bătrânul ar fi putut fi
„întors", adică transformat în agent dublu, iar fiul său adoptiv n-ar face
decât să-i urmeze calea. De fapt, Lăzărescu scria în 1990 în ziarul
„Liberalul" că „federalismul este unicul drum pe care România trebuie sa
meargă", aceasta fiind, după cum se ştie, una dintre temele predilecte ale
discursului public al UDMR. Cert este că, speculând pasiunea lui Tăriceanu
pentru motociclete, în 2003 Rudas Erno i-a propus o asociere, şi astfel a luat
naştere, în septembrie acelaşi an, firma H-D Clasic Motorcycles SRL. Potrivit
Registrului Comerţului, obiectul de activitate este „comerţ cu motociclete,
piese şi accesorii aferente; întretinerea şi repararea motocicletelor",
iar acţionari ai societăţii sunt cetăţeanul ungar Rudas Erno (50% din capitalul
social) şi Automotive Trading Services SRL - ATS (50%), firma care îi aparţine
lui Călin Popescu-Tăriceanu, în proporţie de 90%, conform propriei Declaraţii
de Avere. Rod al „apropierii" continue a premierului Tăriceanu de
Budapesta, perioada 2005-2006 a fost marcata de o efervescenţă în „colaborarea"
româno-ungară la nivel guvernamental – şedinţa comună a guvernelor român şi
ungar la Bucureşti, în luna octombrie 2005, consultări regulate, realizarea
unor „proiecte comune", între care deschiderea Consulatului maghiar de la
Miercurea Ciuc, inaugurarea cursei aeriene directe între Târgu Mureş şi
Budapesta, înfiinţarea Camerei de Comerţ româno-ungare –, susţinute şi
promovate, evident, de premierul Tăriceanu şi omologul său Ferenc Gyurcsony.
Folosindu-se de „bunăvoinţa" lui Tãriceanu, spionajul maghiar a reuşit să
planteze în domenii-cheie ale guvernului său la agenţii aflate în subordinea
acestuia personaje cu ajutorul cărora obţine informaţii de o importanţă
excepţională privind siguranţa naţională a României şi dirijează, totodată,
anumite decizii ale Executivului de la Bucureşti în favoarea ţării de origine.
Unul
dintre acestea este Dezsi Iosif Zoltan, preşedintele Administraţiei Naţionale a
Rezervelor de Stat (ANRS), organism aflat în subordinea Ministerului Internelor
şi Reformei Administrative. În această instituţie se concentrează secrete de
stat de o importanţă excepţională atât pe timp de pace, cât şi pe timp de
război, despre rezervele de stat şi strategia cu privire la acestea, ca resursă
internă de securitate, prin constituirea stocurilor de produse şi bunuri de
strictă necesitate necesare intervenţiilor operative pentru protecţia
populaţiei, a economiei şi siguranţei naţionale în situaţii excepţionale,
determinate de calamităţi naturale, epidemii, epizootii, accidente industriale
sau nucleare, fenomene sociale sau economice, conjuncturi externe sau acţiuni
asimetrice nepremeditate. Prin numirea acestui evreu maghiar în fruntea ANRS
s-a realizat cea mai „legală" formă de transmitere de informaţii
clasificate către o putere străină. Un alt punct sensibil îl reprezintă
Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiilor, a cărui misiune este
asigurarea condiţiilor de trecere la societatea informaţională, care presupune
implementarea coerentă şi generalizată de sisteme informatice integrate. Faptul
că organizaţiile, oricare ar fi ele, depind de reţelele de comunicaţii
electronice şi de sistemele si serviciile informatice face ca acestea să fie
mult mai vulnerabile la ameninţările de securitate, astfel că sunt evidente
importanţa şi sensibilitatea acestui domeniu în ecuaţia siguranţei naţionale.
Cu toate acestea, prin algoritm politic, el a fost atribuit UDMR-ului, astfel
că lui Zsolt Nagy i-au urmat la şefia ministerului Iuliu Winkler şi apoi
Borbely Karoly, fost consilier parlamentar al lui Iuliu Winkler între 2000 si
2002 şi angajat al Societăţii Ungare de Interes Public pentru Promovarea
Investiţiilor şi Comerţului în intervalul 2002-2005. Un alt domeniu strategic
în care s-a infiltrat agentura maghiară este cel al pădurilor, domeniu folosit pentru
acumularea de resurse financiare necesare alimentării unor activităţi
specifice. Cu alte cuvinte, prin politica pe care o promovează în subramura
economică respectivă, din informaţiile deţinute pînă în prezent se evidenţiază
faptul că secretarul de Stat din Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale
Istvan Toke nu reprezintă interesele României, ci interesele unui grup economic
condus de Verestoy Atilla, care acţionează la comanda Budapestei. Pentru a
sprijini afacerile derulate de acest grup pe spaţiul maghiar cu lemnul
exploatat din pădurile judeţelor Covasna şi Harghita este folosit Istvan Toke,
care a repartizat prin HG nr.1262/2007, numai la nivelul unui singur judeţ din
cele douã, 15% din volumul total de lemn pe picior aprobat spre recoltare în
anul 2008, ceea ce înseamnă o suplimentare cu 30% a cantităţilor aprobate în
anii precedenţi. În acest mod, după judeţul Suceava, care primeşte de drept cea
mai mare cantitate de masă lemnoasă pe picior ce trebuie exploatată, calculată
în funcţie de suprafaţa de teren împădurită, judeţul Harghita se situează pe
locul doi la repartiţie, înaintea altor judeţe cu suprafeţe împădurite mult mai
mari, cum este Caraş-Severin. În concluzie, Istvan Toke favorizează afacerile
colegului său de formaţiune, care astfel va suplimenta exporturile de material
lemnos pe spaţiul Ungaria, exportând, practic, venit naţional din România către
Ungaria, în conformitate cu obligaţia unanim cunoscută a oricărui Serviciu
Special al unei ţări de a contribui la alimentarea bugetului acesteia prin
aşa-numitul aport valutar special. Se afirma, îndeobşte, că orice Minister de
Externe reprezintă principala centrală de spionaj a unei ţări, fiind de la sine
înţeles ce înseamnă implantarea unui cadru de informaţii al altui stat în
propriul tău fief informativ. De aceea, analiştii Serviciilor Speciale române
apreciază că un fapt de o gravitate excepţională, numirea cu bună-ştiinţă a
unui cadru sau agent, dovedit sau suspectat, al unor Servicii de Informaţii
străine în Ministerul Afacerilor Externe al ţării tale. Cu toate acestea,
ascuns sub umbrela unui nume românesc, Anton Niculescu, fost purtător de cuvânt
al UDMR, desfăşoară o intensă activitate informativă din poziţia de secretar de
Stat în ministerul menţionat. Născut la Târgu Mureş, la 6 mai 1964, are o fişă
profesională de invidiat, care-i relevă pregătirea sub auspiciile uneia dintre
cele mai bune şcoli de spionaj din lume, CIA. Astfel, deşi a studiat şi a
obţinut o licenţă în Chimie Industrială în 1991, el nu a profesat nici un moment
în acest domeniu, îndreptându-se încă din 1990-1991 către zona mass-media, ca
redactor la săptămânalul „Valosag" din Bucureşti şi corespondent al
postului Europa Liberă, în 1992. De aici a intrat direct în sfera politicului,
începând cu decembrie 1991, ocupând succesiv sau concomitent posturi de
consilier politic (la Fundaţia „Friedrich Naumann", Bucureşti, 1991-1993,
şi la cabinetul preşedintelui UDMR 1993-1997), expert parlamentar (aprilie
1995-mai 1997) şi guvernamental (mai-iunie 1997) pentru care a fost pregătit
intens printr-o serie de cursuri şi programe speciale: Seminarul „Introducere
în drepturile omului", Academia Internacional Liberdade Desenvolvimento –
Lisbon Youth Meeting, Sintra, iulie/august 1992; Programul PHARE Democracy în
Marea Britanie (partide politice, administraţie locală, Parlament), Belgia
(NATO, Parlamentul European), Germania (Parlament), aprilie 1994; „Managementul
conflictelor inter-etnice" la Centrul Berghof, Berlin, iulie/august 1994;
„Administraţiile locale şi de stat" în SUA, iunie/iulie 1995, la Agenţia
de Informaţii a SUA (USIA); „Administraţii publice locale", Belgia, Spania
şi Danemarca, martie 1997, în cadrul European Union Visitors Programme;
Eisenhower Fellowship, SUA, februarie-mai 1999. Pregătirea i-a fost desăvârşită
în intervalul mai 1999-iunie 2001 în cadrul Ambasadei SUA la Bucureşti, unde a
fost încadrat ca „specialist politic", după care a mai urmat un stagiu ca
director de program pentru integrare europeană al Fundaţiei pentru o Societate
Deschisă (iunie 2001-ianuarie 2002).
În
paralel, începând din 1997, a fost plasat in funcţii în interiorul Executivului
român, ca secretar general adjunct, aprilie 1997-mai 1998, apoi ca secretar de
Stat la Departamentul pentru integrare europeană, mai 1998-februarie 1999. În intervalul
2000-2004, la intervenţia Serviciilor Speciale române, a fost ţinut în afara
sferei Executivului, dar a revenit în forţă odată cu intrarea la guvernare a
UDMR-ului alături de PNL, ca secretar de Stat pentru afaceri globale şi relaţii
interinstituţionale în Ministerul de Externe, din iulie 2005. Dacă se mai
adaugă şi faptul că actualul director al Serviciului de Informaţii Externe şi
fost ministru al Afacerilor Externe, Mihai Razvan Ungureanu, a fost semnalat,
la rândul lui, de contraspionajul românesc cu legături suspecte în mediul
Serviciilor Speciale de la Budapesta, avem tabloul complet al penetrărilor care
s-au produs la nivelul sistemului decizional românesc. Specialişti în munca de
contraspionaj apreciază că asocierea în afaceri a unor politicieni cu putere de
decizie cu cadre sau agenţi ai Serviciilor de Informaţii sub acoperire
diplomatică sau comercială s-a dovedit a fi o cale fără întoarcere pentru cei
dintâi.