DEZBATERI PARLAMENTARE
Şedinţa
Camerei Deputaţilor din 17 iunie 2013
10.
|
Dezbaterea Proiectului de Lege
privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor
proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională
(PL-x 164/2013). (rămas pentru votul final)
|
||
consultă fişa
PL nr. 164/2013
|
................................................
|
A venit Proiectul de Lege privind
stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor
proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională,
care nu avea raportul.
Cred că este pe poziţia 5 a
ordinii de zi.
Are amendamente admise şi
respinse.
Iniţiatorul. Sunt deputaţi
iniţiatorii. Nu doresc să ia cuvântul.
Din partea comisiei.
Voci din sală:
Dezbateri generale!
|
Poftiţi? Aveţi răbdare, mai e până
la dezbateri. Începem cu iniţiatorii, după care comisia.
Raportul este comun făcut de către
Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi Comisia
pentru muncă şi protecţie socială.
Domnule preşedinte, aveţi cuvântul
pentru a prezenta raportul.
|
Mulţumesc, domnule preşedinte.
Voi prezenta raportul comun asupra
acestui proiect de lege.
Este un raport comun al Comisiei
pentru apărare, cât şi al Comisiei pentru muncă.
Am ţinut cont de avizul
Consiliului legislativ, al Consiliului Economic şi Social.
Punctul de vedere al Guvernului,
care susţine această iniţiativă legislativă.
Adoptarea proiectului de lege o
găsiţi cu amendamentele admise în anexa nr.1 şi amendamentele respinse în
anexa nr.2.
Şi Camera Deputaţilor este Cameră
decizională.
Vă mulţumesc.
|
Vă rog frumos, din partea
grupurilor politice parlamentare.
Domnule deputat, aveţi cuvântul,
după care domnul deputat Mircovici, Grupul minorităţilor naţionale.
|
Mulţumesc, domnule preşedinte.
Stimaţi colegi,
Aici e vorba despre cum s-a
anunţat prin expunerea de motive. N-am auzit reprezentantul ministerului, dar
avem în scris motivarea proiectului de lege. E vorba despre eliminarea unor
inechităţi la pensiile militarilor.
Deci, este vorba de pensie specială. Un mic istoric despre pensiile speciale.
În 2010, prin Legea nr.119, iar
prin Legea nr.263 privind sistemul public de pensii, s-au eliminat pensiile
speciale.
Pensia specială a magistraţilor
s-a menţinut cu concursul larg al Curţii Constituţionale.
Pensia specială a militarilor se va restabili prin această lege.
Dar ce vom face cu celelalte
pensii speciale: pensiile diplomaţilor, corpului diplomatic, pensiile
aviatorilor şi pensiile parlamentarilor?
Noi suntem de acord totdeauna să
eliminăm inechităţile, dar, de această dată - să nu vă supăraţi - se face pe
cale ocolită. Se face o eliminare a inechităţii numai pentru militari.
Hai să o facem împreună cu
celelalte categorii socio-profesionale cărora li s-au luat aceste pensii
speciale, nu pe această cale, ci împreună, pentru toate celelalte categorii
socio-profesionale.
N-am nimic... şi respect Armata
română, militarii Armatei române. Dar, iertaţi-mă, nu pot să fiu de acord să beneficieze de
pensie specială - de pensia aia mare - toţi torţionarii care, în regimul
ceauşist, au făcut - ştiţi foarte bine ce au făcut, iar
celorlalte categorii socio-profesionale de care am vorbit, cărora li s-au
luat aceste drepturi, să nu beneficieze în continuare de pensia specială.
Este de nepermis - nu vă supăraţi
- ca un fost plutonier să aibă o pensie mai mare decât un diplomat de
carieră.
Nu facem altceva, prin această
lege, ci creăm din nou inechităţi.
Pentru aceste motive, Grupul
parlamentar al UDMR nu va vota acest proiect de lege.
|
Mulţumesc.
Grupul parlamentar al
minorităţilor naţionale, domnul deputat Mircovici, după care - vă cer
permisiunea - domnul deputat Iordache, din partea Grupului PSD, după care
domnul deputat Mircea Toader, din partea Grupului PDL.
În ordinea înscrierii pe tricou.
|
Domnule preşedinte,
Doamnelor şi domnilor,
După cum aţi putut constata
întotdeauna, Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale a avut o poziţie
echilibrată şi niciodată nu a mers pe variante politicianiste atunci când s-a
discutat adoptarea unei legi.
În momentul de faţă, noi nu discutăm despre o pensie specială şi
nici despre revenirea la o pensie specială.
A fost un moment, în istoria
noastră recentă, în anul 2010, când o pensie ocupaţională - aşa cum există în
toate statele NATO, din care şi România face parte - s-a renunţat la Legea
nr.164 ca lege ocupaţională şi în niciun caz ca lege specială, şi în aceste
condiţii s-a creat o inechitate nu pentru foştii torţionari, ci pentru
militarii mai tineri, care au plătit cu preţul carierei lor intrarea României
în NATO prin reducerea Armatei române de la 320 de mii de oameni la 90 de
mii.
Deci nu putem să vorbim de o
pensie ocupaţională.
Faptul că, prin această lege,
Guvernul actual corectează o inechitate care s-a făcut unei părţi dintre
militari - aproximativ 10 procente - prin care s-a luat o pensie obţinută pe
drept la momentul trecerii în rezervă, fără voia lor, repet - este salutar.
De asemenea, este salutar faptul
că Guvernul actual al României a revenit la poziţia iniţială prin care
stabilea că, de la 1 ianuarie 2014 să între în vigoare prevederile acestei
legi, nu a mers nici ca Senatul, "din luna următoare lunii în care se
adoptă legea" şi comisiile reunite astăzi au stabilit ca plata
drepturilor băneşti prevăzute la alin.(1) să se efectueze cu data de 1
octombrie 2013.
Deşi sumele respective nu erau
prevăzute în buget, s-au luat în calcul posibilităţile pe care le are România
de a repara o astfel de greşeală.
Da, Ministerul Apărării Naţionale
vrea să revină în NATO şi din acest punct de vedere; da, Ministerul Apărării
Naţionale - şi probabil că toate structurile de apărare, ordine publică şi
siguranţă naţională vor susţine acest lucru - a iniţiat un proiect de lege
prin care să se revină la militari la pensia ocupaţională.
Şi explicam în legislatura
trecută, atunci când am fost unul din cele două voturi care a votat împotriva
Legii pensiilor - legii acesteia unitare a pensiilor - tocmai din
considerentul că militarii nu au salariu, ci au soldă. Adică sunt la
dispoziţia statului când are nevoie de ei 24 de ore din 24.
Ceea ce mă surprinde însă - pentru
că nu vreau să mai iau cuvântul o dată şi în momentul în care se va discuta
pe amendamente, domnule preşedinte, şi vă rog să-mi daţi voie să fac acest
lucru acum.
A existat un amendament semnat,
culmea, de grupurile parlamentare aflate la putere - de Partidul Social
Democrat, de Partidul Naţional Liberal, de UNPR şi de Grupul parlamentar al
minorităţilor - prin reprezentanţi care aveau direct legătură cu sistemul
militar, respectiv preşedintele, vicepreşedintele, secretarul Comisiei pentru
apărare, prin care s-a solicitat ca, în momentul în care se revine la
pensiile din octombrie..., din decembrie 2010, să se aibă în vedere Ordonanţa
nr.1/2013, pe care Guvernul României a dat-o, prin care a corectat punctul de
pensie cu 4%.
|
Mă roagă domnul deputat Tinel
Gheorghe să fiţi mai scurt în intervenţia dumneavoastră. Mă roagă frumos să
vă rog.
|
Intrasem de la dezbateri generale
pe amendament, ca să nu revin. Dacă nu, mă opresc şi revin la amendament,
domnule preşedinte.
|
Vă rog frumos să reveniţi lângă
mine, aici, sus.
|
Revin la amendamentul respins, în
momentul în care-l veţi discuta.
Mulţumesc.
|
Mulţumesc.
Domnul deputat Florin Iordache,
preşedintele Comisia pentru muncă şi protecţie socială. Mi-am dat eu seama.
|
Mulţumesc, domnule preşedinte.
Stimaţi colegi,
Rolul acestei iniţiative legislative nu este acela de a reveni la
pensiile speciale.
Dacă colegii noştri din anumite grupuri parlamentare doresc o
astfel de iniţiativă, este foarte simplu: ori individual, ori pe grupuri
parlamentare pot veni să iniţieze o astfel de iniţiativă pentru anumite
pensii speciale.
Rolul acestei iniţiative este unul
foarte simplu: să îndreptăm o nedreptate pe care a făcut-o Guvernul Boc în
anul de graţie 2010, astfel încât aproximativ 18.600 de pensionari şi-au
pierdut, la momentul adoptării acelei legi - un drept deja câştigat. Un drept
constituţional. Pensia nu poate fi diminuată.
Deci, printr-o lege, a venit
Guvernul Boc de la acel moment şi a diminuat pentru 18.000 de pensionari,
le-a diminuat pensiile.
Foarte pe scurt, domnule
preşedinte.
|
Vă rog frumos, că pleacă şi domnul
profesor Stanciu şi nu mai avem auditoriu.
|
Da. Ne vede la televizor domn
profesor Stanciu. Domnul academician.
Acum, vorbind foarte serios,
domnule preşedinte, rolul acestei iniţiative pe care Guvernul o susţine
începând cu 1 octombrie este să îndreptăm o inechitate, astfel încât un drept
constituţional, acela la pensie câştigată, să nu poată fi diminuat.
Noi am susţinut şi în Comisia
pentru muncă şi în Comisia pentru apărare.
Mulţumesc.
|
Mulţumesc mult.
Domnul deputat Mircea Toader,
Grupul parlamentar al PDL.
Domnule deputat, aveţi cuvântul.
|
Domnule preşedinte,
Stimaţi colegi,
N-am văzut aici, în motivaţie,
susţinerea protocolului cu domnul Dogaru. Probabil că în spate trebuie să existe şi
acel celebru protocol prin care dumneavoastră v-aţi angajat, USL-ul, e
adevărat, să susţineţi punctul de vedere al domnului Dogaru, care la rândul
lui reprezintă o categorie din cei care au lucrat - într-o formă sau alta -
în serviciul militar. Spun într-o formă sau alta, că unii au lucrat la
"Viaţa militară", n-au avut legătură directă cu armata decât aşa,
pe scris.
Dar, în esenţă, voiam să vă spun că, pe lângă faptul că există
presiunea aceasta - a domnului Dogaru, nu a străzii - mai există şi o
inechitate. Ştiţi foarte bine că această lege celebră a pensiilor, mult
discutată, a avut şi alte categorii de pensionari cărora li s-a diminuat
pensia.
De ce la o categorie dăm şi la altă categorie nu?
Şi nu spunem că la 80 şi vreo trei
la sută din militari le-a crescut pensia chiar foarte mult.
În esenţă, sigur, a mai spus-o
domnul Iordache, problema pensiilor ocupaţionale.
Domnule Iordache, programul
dumneavoastră de guvernare prevede modificări legislative privind pensiile
ocupaţionale.
Vă rog s-o faceţi, şi când o
faceţi, participăm şi noi.
Deci dumneavoastră sunteţi cei
care trebuie să iniţiaţi şi, ca atare, aşteptăm să iniţiaţi inclusiv
categorii care trebuie să fie un supliment, nu trebuie să amestecăm una cu
alta. Pensiile ocupaţionale reprezintă o măsură corectă, dar vă rog s-o
faceţi. O aveam şi noi în program, dar n-am făcut-o.
|
N-aţi mai apucat să implementaţi
programul. Am înţeles.
Dar uite, ne ţinem noi de cuvânt
în locul dumneavoastră.
Mergem mai departe. Nu mai sunt
luări de cuvânt. Mergem pe amendamente admise sau respinse.
Calupuri de câte cinci.
Amendamente admise 1-5, obiecţii,
comentarii? Nu sunt. Adoptate.
Amendamente respinse nu mai sunt.
Eu v-am întrebat. De ce mă
certaţi? Igen, da... Igen, igen, dar trebuie să fim atenţi.
Amendamente admise, anexa nr.1, de
la 1-5.
Obiecţii, comentarii.
Domnul Vladu, bănuiesc că este
amendamentul 4. Amendamentul 4, art.1 alin.(2). Da?
Deci până atunci nu mai avem nicio
obiecţie, niciun comentariu.
Domnul Vladu, daţi-mi voie, că e
domnul Mircovici înainte.
Toată lumea vrea să susţină
amendamentul, dar nu-i atentă. Era, dar nu era...
Domnule Mircovici, art. 1
alin.(1), aveţi cuvântul.
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte,
pentru că sunteţi foarte atent şi nu... mi-aţi tăiat... eram convins că voi
lua cuvântul la această problemă.
Amendamentul nostru, al celor 4 de
la cele 4 partide menţionate anterior, vizează o singură situaţie care poate
apărea, şi nu alta. Situaţia celor cărora le-a scăzut pensia cu 2% şi cărora
la 1 ianuarie 2013 le-a crescut cu 4%, că a crescut punctul de pensie şi în
momentul în care se va adopta această lege, de revenire, de reparaţie, în loc
să li se dea, li se va lua, exact ca la Radio Erevan. Atât, asta era
problema.
Am înţeles că nu există
posibilitatea, am înţeles că s-au oferit varianta de la 1 octombrie, în loc
de la 1 ianuarie. Probabil că vor înţelege şi militarii cărora le va scădea
pensia prin această lege reparatorie.
Mulţumesc.
|
Da. Pregătiţi-vă cartelele.
Amendamentul nr.1 din Anexa nr.2, amendament respins, art.1 alin.(1) care se
referă la amendamentul respins nr.2, bănuiesc că e contrapondere, că nu văd
în altă parte unde-i 1. Să înceapă votul. Da.
|
7 voturi pentru, 4 abţineri şi 74
de voturi împotrivă. A fost respins.
Mergem pe amendamentul 2 în textul
adoptat de către comisie, nemodificat cel de la Senat.
Supun votului dumneavoastră, să
înceapă votul.
|
71 cu 4 şi cu 10. Bun.
Mergem la amendamentul domnului
Vladu, care este la alin.(2), domnule Vladu, da? Şi care se referă la art.1
alin.(2).
Aveţi cuvântul.
|
Mulţumesc, domnule preşedinte.
Doamnelor şi domnilor colegi,
Guvernul Ponta I a promis din
alegeri locale, de anul trecut, că va da cadrelor militare. N-a reuşit. A
promis la alegerile generale din toamnă că va da această sumă. N-a reuşit. Vin cu propunerea
să dăm aceşti bani începând cu data de 1 august 2013. sper că sunteţi cu
toţii de acord, ca această sumă să fie dată cu data de 1 august 2013.
|
Deci ce nu aţi reuşit
dumneavoastră să daţi să dăm noi mai devreme, nu? Am înţeles.
Dumneavoastră numai de luat...
|
E promisiunea dumneavoastră şi vin
în sprijinul...
|
De luat luaţi şi de dat nu daţi.
Am înţeles.
|
...să vă ţineţi de cuvânt.
|
Am înţeles. să ne ţinem noi de
cuvânt. Da, da. Păi, ne ţinem de cuvânt, nu vedeţi?
Domnul Vladu vrea mai devreme să
ia.
Vă supun la vot... să-l luaţi...
păi, noi dăm, dumneavoastră luaţi. Să înceapă votul.
|
23 pentru, două abţineri, 66 de voturi împotrivă.
Rămâne amendamentul 1 în forma
propusă de către comisie. Îl supun şi pe acesta la vot. Să înceapă votul.
|
71 de voturi pentru, cu trei
abţineri, 15 împotrivă.
Nu mai sunt amendamente respinse.
Mai aveţi?
La art.4 amendamente admise.
Obiecţii, comentarii? Nu. Aprobat.
La amendamentul 5, amendament
admis. Domnul Kerekes Károly are un amendament respins care se referă la
art.2 alin.(2), dar nu are legătură cu amendamentele admise.
Domnule deputat, daţi-mi voie să
aprob şi amendamentul admis de la alin.2 cu 1. Obiecţii, comentarii? Nu.
Aprobat.
Domnul deputat Kerekes are la
alin.(2) al art.2 un amendament respins.
Domnule deputat, aveţi cuvântul.
|
Mulţumesc.
Domnule preşedinte,
Stimaţi colegi,
Aici la alin.(2) al art.2 în teza
a doua a alin.(2) se introduce o derogare, şi anume: "Sumele plătite necuvenit, în urma
recalculărilor, nu se restituie". Gândiţi-vă bine, în sistemul public de
la toţi muritorii de rând recuperăm sumele plătite necuvenit. Nu credeţi că
va crea o tensiune în cazul tuturor acelor persoane din cadrul sistemului
public care sunt obligate să restituie sumele plătite, primite necuvenit, iar
în cazul militarilor nu aplicăm aceeaşi regulă.
Dincolo de acest lucru, dacă între timp decizia de recuperare va
fi confirmată printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, tot
intervine acest drept al militarilor de a nu mai plăti înapoi aceste sume?
Eu, în cel mai... în modul cel mai serios întreb şi aştept un răspuns din
partea Ministerului Apărării Naţionale. Îşi poate permite această derogare? Îşi asumă această răspundere? Vă rog să-mi răspundeţi.
|
Domnule deputat, ne-o asumăm noi
prin vot, să ştiţi, nu ministerul. Noi, cei care suntem aici. Ştiţi cum e cu
armata, armata ne-a dat revoluţia. Suntem liberi, avem Parlament, mai şi
dăm...
Doamnelor şi domnilor colegi,
Amendamentul domnului Károly
Kerekes îl supun la vot. să înceapă votul.
|
33 pentru, două abţineri, 51 de
voturi împotrivă. A fost respins.
Nu mai sunt amendamente admise.
Merge la votul final. Caracter
organic, procedură de urgenţă.
Doamnelor şi domnilor colegi,
Programul nostru a luat sfârşit.
Ne vedem, membrii Biroului, mâine
dimineaţă, la 9,30, în Birourile permanente reunite. La ora 10 începe plenul
Camerei. Da, la Camera Deputaţilor... nu aveau sală. La ora 10 plen Camera
Deputaţilor. La ora 11, plen reunit, după care facem votul final la Camera
Deputaţilor.
Vă urez o zi frumoasă!
NOTA: Sublinierile apartin d-lui Col. (r) Giurgea Constantin, vicepresedinte al Filialei Braila a SCMD, care solicita exprimarea unei pozitii oficiale a SCMD fata de declaratiile si atitudinea UDMR.
|