Demers in numele sindicatului "PROAUTONOMIA"

Este cunoscut faptul că ocuparea unei funcții publice se face prin concurs. Mai mult, pentru a asigura imparțialitatea și independența de factorul politic, judecătorii Curții Constituționale puteau fi numiți numai după participarea și câștigarea unui concurs de oupare a acestor funcții. Nici parlamentul și nici Președenția nu a anunțat și organizat un asemenea concurs. Această situație nu numai că denotă o încălcare flagrantă a principiilor statului de drept, ci încalcă și drepturile și libertățile fundamentale ale omului  (egalitatea în fața legii, dreptul liber de a-ți alege profesia) respectiv dreptul fiecărui cetățean român de a ocupa, în condițiile legii, funcția de judecător al Curții Constituționale. 

Mai mult, nu se cunoaște dacă toți judecătorii Curții C. au făcut dovada că sunt apți pentru muncă, din punct de vedere fizic și psihic, cert este însă că, președintele C. Constituționale a României este înregistrat din 2007, la DGASPC Bistrița, ca handicapat gradul II ireversibil, caracterizat de legea nr.263/2010 ca fiind în incapacitate totală de muncă. 

Bănuiesc că nu vă mai surprinde nimic, deci nici această situație, însă nu putem să stăm cu brațele încrucișate, având în vedere consecințele acestei situații pe care cu toții am resimțit-o și o simțim zi de zi.

Vă transmit alăturat cererea adresată plenului CC în data de 13.12.2012, cu ocazia judecării unor dasare, cerere respinsă de aceștia.

 c.j. Burulea Dan Nicolae

danburulea@yahoo.com

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

DOSAR Nr.____________ D/2012

TERMEN = 13.12.2012

ONORATĂ CURTE CONSTITUȚIONALĂ

          Sindicatul „PROAUTONOMIA” parte reclamantă – autor al excepției de neconstituționalitate a Legii nr.118/2010, în cauza din dosar de mai sus;

Conștienți de lipsa unor prevederi legale exprese, prin analogie;

În baza principiilor general valabile, a acordurilor internaționale privind funcționarea justiției în statul de drept, a dispozițiilor art. 21 din Constituția României;

În conformitate cu prevederile art. 50 din Legea nr.47/1992, pentru buna desfășurare a activității Curții Constituționale;

Având în vedere recunoașterea d.lui Zegrean Augustin a incapacității sale de muncă, prin înregistrarea sa ca persoană cu handicap accentuat, ireversibil, de gradul II., în prezența acestuia considerăm Plenul Curții Constituționale ca lipsit de competență să judece excepția de neconstituționalitate a Legii 118/2010,  fapt pentru care sesizăm și

Solicităm plenului, potrivit dispozițiilor art.67, alin.2, să se pronunțe mai întâi asupra încetării mandatuluia președintelui – judecător,  Zegrean Augustin, pentru imposibilitatea exercitării funcției de judecător mai mult de 6 luni de zile și încălcarea prevederilor art.16, alin.3 din Constituție și art.64 lit.a) din Legea nr.47/1992.  

 

MOTIVE:

 1. Pentru desfășurarea oricărei activități publice remunerate, ca de altfel pentru prestarea oricărei munci, fie în interes public sau privat, orice persoană, conform prevederilor legale în vigoare, trebuie să dovedească prin adeverința medicală că este apt pentru muncă. Această adeverință este necesară nu doar pentru a garanta angajatorului, capacitatea fizică și psihică a persoanei de a desfășura activitatea pentru care este angajat și remunerat, ci și pentru a asigura și garanta protecția dreptului social la sănătate și la viață a persoanei angajate în muncă. În acest sens, atât dispozițiile art.27 din Legea nr. 53/2003, prevede că:  (1) O persoana poate fi angajata in munca numai in baza unui certificat medical, care constata faptul ca cel in cauza este apt pentru prestarea acelei munci., cât și  Legea nr.303/2004, art.14, alin.2, lit. e), dispune că o persoană poate fi judecător dacă: este apta, din punct de vedere medical si psihologic, pentru exercitarea functiei.

Conform răspunsului transmis de dl. Zegrean Augustin, prin adresa nr.4591/21.11.2012, a Curții Constituționale, acesta recunoaște că este înregistrat la Direcția Generală de Asistență și Protecție Socială Bistrița-Năsăud, ca persoană cu handicap accentuat, ireversibil, de gradul II, fără a preciza data de la care s-a realizat aceasta. Având în vedere prevederile Legii nr.263/2010, art.69, prin care se dispune că : „- In raport cu gradul de reducere a capacitatii de munca, invaliditatea este:   b) de gradul II, caracterizata prin pierderea totala a capacitatii de munca, cu pastrarea capacitatii de autoingrijire”;, - considerăm că dl. Zegrean Augustin nu putea și nu poate să mai desfășoare activitatea de judecător al Curții Constituționale deoarece și-a pierdut capacitatea de muncă, respectiv este inapt medical de mai mult de 6 luni de zile, iar numirea ori păstrarea în funcție a domniei sale s-a efectuat cu încălcarea legii și a prevederilor art.16, din Constituția României  care dispune că:

(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.

(2) Nimeni nu este mai presus de lege.

(3) Funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condiţiile legii, de persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară. Statul român garantează egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi pentru ocuparea acestor funcţii şi demnităţi.

Ținând cont de faptul că potrivit dispozițiilor art.64, lit.a) din Legea nr.47/1992  - Judecatorii Curtii Constitutionale sunt obligati sa-si indeplineasca functia incredintata cu impartialitate și în respectful Constituției, iar potrivit art.67, ali.1, lit. b) și c);    Mandatul de judecator al Curtii Constitutionale inceteaza in situatiile de incompatibilitate sau de imposibilitate a exercitarii functiei de judecator mai mult de 6 luni;  in caz de incalcare a prevederilor art. 16 alin. (3) sau ale art. 40 alin. (3) din Constitutie, republicata, sau pentru incalcarea grava a obligatiilor prevazute la art. 64., Potrivit dispozițiilor art.67, alin.2, solicitam Plenului Curții Constituționale constatarea incetarii mandatului d.lui Zegrean Augustin.

2. Această situație de incompetență a d.lui Zegrean Augustin crează în rândul membrilor de sindicat, ai căror reprezentanți suntem și în rândul tuturor cetățenilor țării, o îndoaială nu doar asupra moralității, profesionalismului și capacității de muncă a acestuia, ci o îndoială și asupra corectitudinii modului de numire și păstrare în funcția de judecător al Curții Constituționale, o îndoială asupra legalității și corectitudinii actelor Curții, o îndoială asupra funcționării statului de drept, pentru că; - Numit și păstrat în funcție cu încălcarea prevederilor legale, dl: Zegrean Augustin este bănuit că a fost părtinitor față de oamenii politici și puterea politică care l-a numit. Considerăm că acesta și și-a desfășurat activitatea servind această grupare politică în detrimentul întregii societăți și a statului Român. Respectiv considerăm că dl. Zegrean Augustin, numit și păstrat illegal în funcția de judecător și președinte al Curții Constituționale a refuzat și refuză să declare neconstituțională Legea nr.118/2010, deoarece a avut interesul să ajute formațiunea politică și guvernul care a promovat această lege, pentru ca aceasta, incapabilă să dezvolte alte resurse, să-și poată impune propriile politici bugetare și să direcționeze banii publici în propriile buzunare.

În statul de drept, unde supremația legii este unanim recunoscută și acceptată, ordinea și pacea socială este menținută în primul rând prin recunoașterea de către cetățeni a legalității  existenței instituțiilor publice și a recunoașterii puterii de lege a actelor emise de acestea. În acest sens,   autoritatea, pentru a fi funcțional competentă, trebuie să fie constituită în mod legal. Raportat la aceste reguli de drept, din momentul înregistrării d.lui Augustin Zegrean ca persoană cu handicap accentuat ireversibil, gradul II., dupa cel mult 6 luni de zile, Curtea Constituțională a României este constituită în mod nelegal și toate deciziile, hotărârile și avizele emise de plenul Curții Constituționale din care acesta a făcut și făce parte sunt susceptibile de a fi nule de drept.  Pentru toate cele de mai sus, solicit admiterea cererii așa cum a fost formulată.

                                                                      

 c.j. Burulea Dan Nicolae

danburulea@yahoo.com

Ordonanta de urgenta nr. 84 din 12 decembrie 2012

privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar in anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum si unele masuri fiscal-bugetare     Luând în considerare riscul ca la data de 1 ianuarie 2013 să nu existe politici fiscale şi bugetare asumate prin Programul de guvernare de către noul Guvern,    având în vedere că prin Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar au fost aprobate măsurile privind salarizarea în anul 2012 a personalului bugetar, precum şi alte măsuri fiscal-bugetare, care îşi încetează aplicabilitatea la data de 31 decembrie 2012,    ţinând cont că neadoptarea acestor măsuri şi pentru anul 2013 ar genera un impact suplimentar asupra cheltuielilor bugetare şi, respectiv, asupra deficitului bugetar de 6,8% din produsul intern brut, afectând în mod semnificativ sustenabilitatea finanţelor publice,    având în vedere prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 21/2012 pentru suspendarea aplicării dispoziţiilor Legii nr. 148/2012 privind înregistrarea operaţiunilor comerciale prin mijloace electronice, dar şi necesitatea compatibilizării dispoziţiilor Legii nr. 148/2012 cu prevederile Directivei 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, în ceea ce priveşte facturarea şi arhivarea electronică a facturilor,    întrucât aceste elemente vizează interesul general public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,    în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.     CAP. I    Măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar în anul 2013     ART. 1    În anul 2013 se menţin în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012 drepturile prevăzute la art. 1 şi art. 3-5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012.     ART. 2    Prevederile art. 7 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012, şi ale art. 1 alin. (4) şi (5), art. 2, 3, art. 4 alin. (1) şi (2), art. 6, 7, 9, 11, art. 12 alin. (2) şi art. 13 ale art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011, se aplică în mod corespunzător şi în anul 2013.     ART. 3    În anul 2013, pentru personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, indemnizaţiile, compensaţiile, sporurile, primele, ajutoarele, plăţile compensatorii, despăgubirile, compensaţiile lunare pentru chirie şi alte drepturi acordate potrivit actelor normative în vigoare se stabilesc în raport cu nivelul bazei de calcul al acestora utilizate pentru luna decembrie 2011.     ART. 4    Pentru personalul din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor şi a celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, precum şi din cele aflate în coordonarea prim-ministrului şi cele aflate sub controlul Parlamentului, ale cărui contracte colective de muncă îşi încetează valabilitatea după data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, salariile se stabilesc potrivit anexei nr. VIII la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, utilizându-se coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în această anexă şi valoarea de referinţă prevăzută la art. 10 alin. (4) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare.     ART. 5    Prevederile art. 21 din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2014.     CAP. II    Măsuri fiscal-bugetare     ART. 6    Începând cu data de 1 ianuarie 2013 şi până la data de 1 ianuarie 2014, aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 148/2012 privind înregistrarea operaţiunilor comerciale prin mijloace electronice se suspendă.     ART. 7    După articolul 111 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, se introduce un nou articol, articolul 111^1, cu următorul cuprins:    "ARTICOLUL 111^1    Prevederi speciale privind scadenţa şi declararea creanţelor fiscale    Creanţele fiscale pentru care, potrivit Codului fiscal sau altor legi care le reglementează, scadenţa şi termenul de declarare se împlinesc la 25 decembrie sunt scadente şi se declară până la data de 21 decembrie. În situaţia în care data de 21 decembrie este zi nelucrătoare, creanţele fiscale sunt scadente şi se declară până în ultima zi lucrătoare anterioară datei de 21 decembrie."     ART. 8    Articolele 37 şi 38 din Legea nr. 197/2012 privind asigurarea calităţii în serviciile sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 754 din 9 noiembrie 2012, se modifică şi vor avea următorul cuprins:    "Art. 37. - Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale elaborează până la data de 1 martie 2013:    a) normele metodologice de aplicare a prezentei legi, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului;    b) proiectul de act normativ de completare a Hotărârii Guvernului nr. 11/2009 privind organizarea şi funcţionarea MinisteruluiMuncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, cu modificările şi completările ulterioare, cu atribuţiile referitoare la activităţile de standardizare şi acreditare prevăzute la art. 20.    Art. 38. - Prezenta lege intră în vigoare la data de 1 iunie 2013, cu excepţia dispoziţiilor art. 37, care intră în vigoare în termen de 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I."     ART. 9    Prevederile art. 15, 18, 19 şi 20 ale art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011, se aplică în mod corespunzător şi în anul 2013.     ART. 10    În anul 2013 se menţin în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012 următoarele drepturi:    a) indemnizaţiile prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat;    b) drepturile prevăzute de Legea nr. 49/1991 privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război, cu modificările şi completările ulterioare, şi de Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;    c) indemnizaţiile prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare;    d) indemnizaţiile prevăzute de Legea nr. 309/2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961, cu modificările şi completările ulterioare;    e) indemnizaţia prevăzută de Legea nr. 109/2005 privind instituirea indemnizaţiei pentru activitatea de liber-profesionist a artiştilor interpreţi sau executanţi din România, republicată;    f) cuantumul indemnizaţiei preşedintelui Consiliului Naţional al Persoanelor Vârstnice, prevăzută de Legea nr. 16/2000 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional al Persoanelor Vârstnice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.     CAP. III    Prorogarea unor termene din acte normative     ART. 11    Termenul prevăzut la art. 361 alin. (3) lit. g) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, se prorogă până la data de 1 ianuarie 2014.                                 PRIM-MINISTRU                              VICTOR-VIOREL PONTA

Basescu si FMI

Fratilor, l-ati auzit pe musul asta care se da drept presedinte al Romaniei?

E vorba de cele cateva vorbe pe care ne-au lasat televiziunile sa le auzim de la intalnitea cu FMI?

Asta, cu engleza lui de balta statatoare si imputita, si daca mai e si sub "influenta" - cum zic americanii, scoate pe gura niste enormitati.

Am incercat sa inteleg de ce, daca nu stie engleza nici cat stie eba limba romana, nu foloseste limba statului al carui presedinte se crede si pretinde.

Uitativa la PUTIN, KGB-stitul celebru, are o placere "speciala" sa vorbeasca oriunde si mai ales in stuatii de mare importanta in limba lui "mama RUSIA". Va dati seama la ce nivel cunoaste Putinelul limba engleza, dar o uita-n gusa cand e cazul sa le arate celor cu care vorbeste cine este el: "Tarul Rusiei".

Musul nostru in primul rand calca regula bunului simt: ori stiu ori nu stiu ceva. Ma refer la o limba straina. O stiu, o folosesc, nu o stiu - foloseste "boule" limba lui "ma-ta", oricum esti acoperit de regurile protocolului.

Pericolul este dublu. Vorbeste foarte prost engleza si, ca un bufon, are si pretentia ca o cunoaste. De, a fost capitan de vas 3 (TREI) ani - adica cel mult capitan stagiar. Al doilea pericol este ca asculta engleza fara traducator si intelege ce vrea si mai poate "neuronul lui obosit si ametit".

Astazi acest "ciudat" a scos pe gura numai porcarii: este agramat, total lipsit se sens in discurs - pentru ca nu cunoaste sensul cuvintelor in engleza. Vai de mama noastra ce au inteles aia de la FMI. Un singur idiot mai mare am vazut pe televiziuni: cretinul ala de consilier pe chestii de siguranta nationala al musului. Cer scuze ca nu-i retin numele, parca fota?! Vedeti ce iese daca pui doar un "l"? F-l-ota!

Acest iresponsabil a sugerat celor de la FMI teme premeditat lansate de el pe piata si pe care le gasim azi in gura FMI-stilor. Chiar atat de prosti suntem ca sa nu intelegem ce-i cu FMI pe aici? Asta le-a zis: Ba, n-ati luat tot, mai e de praduit!

Am obosit,

tp

Din ciclul "nu am minţit niciodată"

Cea mai tare "stenogramă" cu Traian Băsescu

14 martie 2011; TVR 1 – emisiunea Ediţie specială 

Începutul lunii martie a anului 2011 a fost cutremurat de arestările din vămi. Tot atunci, un lider sindical, dar nu numai el, îl acuza pe Sorin Blejnar că ar fi personajul cheie în dirijarea banilor murdari spre puşculiţa PDL. La TVR, Traian Băsescu este chestionat în legătură cu acuzaţiile care i se aduc lui Sorin Blejnar. Iată nu stenograma, ci transcriptul pasajului din emisiune în care preşedintele spune românilor ce ştie legat de Sorin Blejnar. Reţineţi ce spune Traian Băsescu despre Sorin Blejnar.

Ramona Avramescu: Şi politicul nu are nicio implicare, domnule preşedinte?

Pentru că aceşti şefi de vămi sunt numiţi, până la urmă, prin decizie politică.

Traian Băsescu: Da. Eu până în momentul de faţă vă spun ce am eu ca informaţie

nu am informaţii legate de vreun om politic care să fie implicat. Când mă refer la om politic mă refer la miniştri, la parlamentari care să fie parte a acestui sistem mafiot fără să susţin cumva că nu sunt numiri politice în sistemul vamal pe interveneţia unui parlamentar, a unui ministru, a unui..., dar nu cred că până în momentul de faţă, cel puţin, eu nu am informaţii că aceste numiri influenţate politic s-au transformat pe urmă într-o variantă de drenare a banilor de la cei numiţi către respectivul politician. Spun că nu am informaţii. Poate că anchetele vor demonstra altceva. Până în momentul de faţă nu există această informaţie.

Ramona Avramescu: Deci, nu consideraţi că acuzaţiile la adresa domnului

Blejnar sunt credibile?

Traian Băsescu: Eu vă spun că nu sunt credibile la adresa domnului Blaga. Pe

Blejnar nu îl cunosc. Înţeleg că a fost numit, este tehnician, nu a fost în partid, habar nu am de unde vine Blejnar.

Ramona Avramescu: A fost numit, totuşi, cu sprijin politic al filialei PD-L de la

Arad.

Traian Băsescu: Da. Deci, nu îl cunosc, de aceea nu mă pot pronunţa dacă este un om atins de corupţie, dacă nu ... nu ştiu. Dar, în mod cert poveştile lansate de Lincu, domnul Lincu, unul din liderii sindicali că la Blaga ar ajunge resursele, sunt o intoxicare absolut ridicolă.

21 octombrie 2012 – se publică stenograme  din septembrie 2010 

Recitiţi cu mare atenţie următoarele două mici fragmente din stenogramele publicate în aceste zile.

Sorin Blejnar: Să trăiţi, domnu preşedinte

Traian Băsescu: Salut Sorine.

Sorin Blejnar: V-am trimis o dată pe mail situaţia aia cu constructorii.
Traian Băsescu: Da, mă. Eu am şi făcut o confuzie că era primul în lista datornicilor Tehnologica şi am zis că e o listă cu constructori. Da nu erau numai constructori acolo.

Elena Udrea: Scuză-mă, Sorine, am uitat să te sun

...

Elena Udrea: Ok, ok, bine. Păi atunci ne vedem mâine și îmi spui tu.

Sorin Blejnar: Da, vin la ce ora: la nouă jumate, zece, când zici

Elena Udrea: La 9 30 că la 10 pe urmă mă duc la președinte

Sorin Blejnar: La 9 30. eu acuma mă duc la președinte.

 

Concluzii

Traian Băsescu se cunoştea foarte bine cu Sorin Blejnar. O dovedesc discuţiile telefonice dintre cei doi din 2010 . Pentru uzul populaţiei, Traian Băsescu declara în 2011,  pe postul public de televiziune că nu a auzit vreodată de Sorin Blejnar.

Iar 6 iulie 2012, la Palatul Cotroceni, Traian Băsescu declara: „eu nu am minţit niciodată”

Corneliu Leu

DORUL DE FĂNUȘ

sau

DESPRE MICIMEA ÎNALTEI PORȚI

       Un dor duios și adânc de Fănuș mă macină din când în când, devenind chiar mai puternic decât dorul de tinerețile noastre, făcându-mă să-l doresc oricum, numai să-l simt alături: Fie-n momentele de sclipitoare genialitate când lamina ca nimeni altul aurul limbii române până la deplina lui valoare în carate, fie și-n sentimental-glumețele noastre relaxări de gen retro, adică din epoca anterioară manelelor cu mult metisaj de neamuri proaste, când el își permitea doar refrenul pur-sânge țigănesc:

„Ce ne facem noi țiganii

Dacă vine americanii?!”...

       Și iată că el răspunde dorului acestuia și-mi revine dinainte din când în când parafrazându-se pe sine însuși. În acest mod, mai zilele trecute, când cu ședința CSAT pe care unii au părăsit-o iar alții au îmbogățit-o cu avioanele second-hand de la portughezi, m-am trezit cu el cântându-mi pe aceeași melodie nici mai mult nici mai puțin decât:

„Măi Barosso, barosaneee,

Nu te da dă milioaneee!”...

       Da, îmi cânta, și se amuza și-mi arăta cu degetul spre strada Grigore Mora din vecinătatea casei lui, unde ne-am nimerit la o recepție a Doamnei Karen Fogg, cred că prima ambasadoare (șefă a Delegației, cum se numea), a Comisiei Europene la București. Se cinstea printre altele, dacă-mi aduc bine aminte, o finanțare europeană pentru ridicarea culturii poporului român, pe banii aceștia o echipă de la BBC venind să-i învețe pe dramaturgii și regizorii români cum se realizează „ Soap-Opera” – un  fel de manea altoită pe ceea ce este mai vulgar în telenovele. Experiment care, de fapt a și eșuat ne având, din fericire, succes la Teatrul National Radiofonic ai cărui ascultători români fuseseră cât de cât obișnuiți cu integrala Shakespeare.

       Cum eu făcusem cândva o specializare la BBC, antamând apoi și unele coproducții, aveam ceva cunoștințe printre celebrii realizatori de acolo, despre care am încercat să discut cu membrii echipei venite să „implementeze” generoasa finațare europeană. Dar aceștia nu-i cunoșteau pe amicii mei de mare profesie, nu lucraseră cu ei, nu-i văzuseră pentru că, în afară de faptul că erau cam tinerei – adică așa, ca niște verișori, rude mai sărace ai Doamnei Ambasador – nici nu lucrau direct la BBC, ci erau „o firmă parteneră” care doar oferea BBC-ului produse din acestea de Soap-Opera. Cum ar fi la noi o firmă căpușă de la Oltchim. Ne-am lămurit atunci că era vorba de o afacere de familie și - cu toate că finanțarea europeană acordată cu generozitate nouă, românilor, ca s-o încaseze conaționalii ambasadoarei al cărei Fanar se putea numi Soho; adică cei care se prezentau cam ilicit „echipa BBC” -  avea multe zerouri, mi-am dat seama împreună cu Fane că nu pupăm noi nimic și ne-am retras într-un colț unde - comanda lui englezească la barman: „double-double-double” - puteam benficia de whiski fără conversația „colegilor” englezi. Pentru că, mi-a spus Fănuș înțelept: In vreme ce fondurile propriu-zise erau doar pentru ei, whiskiul din cheltuielile de protocol nu mai mari de 2%, putea fi și pentru noi...

       Poate că la degetul lui indicativ spre strada Grigore Mora unde, în lucrativa perioadă a tranziției fusese sediul Delegației Comisiei Europene, eu nu mi-aș fi amintit tocmai acest amănunt, când el îmi cânta parafraza cu „Barosso – barosane...”, ci mi-aș fi putut aminti altele... De exemplu cum, în locul Doamnei Fogg cu proverbialul ei șofer, cam în perioada în care și alt ambasador venise în unisex cu soția, a fost acreditat un subtil diplomat grec, în timpul misiunii de câțiva ani a căruia, băncile grecești au înființat cel puțin treizeci de filiale la noi, germinând tocmai acele instituții bancare care, după ce ne-au stors prin transferarea de fonduri, în ultimii ani ne-au accentuat criza molipsindu-ne-o cu falimentul lor. Iar, când pe scaunul ocupat de acesta (vedeți, nu zic „sofa” ca la Înalta Poartă) a venit din nou un cetățean al Marii Britanii, vântul de la pupa s-a întors spre celebra afacere cu fregatele luate de la fier vechi cu preț ca de noi.

       Dar vremurile acelea scuzabile ca „ tranziție” au trecut, Înalta Poarta nu mai are beilic la noi, nici noi nu mai avem capuchehaie la ei, ci am căpătat scaun stabil la masa rotundă a marilor decizii... Stabil în măsura, bine-nțeles, în care nu trag doi de el: Care să se așeze și care să rămână pe de margine!...

       Deci, de bine de rău, suntem la masa deciziilor, nu mai avem în cârcă un reprezentant european care, ocult, să reprezinte și interesele tării lui metropolitane față de bugetul nostru colonial, așa că ne exprimăm liber opinia intrând direct în dezbatere... Numai că, spre a intra în dezbatere, trebuie să ceri cuvântul de la cel care prezidează. Și, cum „prezidează”, ar putea rima cu „condiționează”, iată că, întîmplător, cu totul întâmplător, aviația noastră strategică își reface viața ca într-o a doua căsătorie, cu aparatele rămase vădane de la armata portugheză. Armată în care, fără să știu ce grad a avut, bine-nțeles că și-a satisfăcut stagiul militar Domnul Barosso, ca cetățean loial al statului său... Stat căruia, după cum se vede, îi este și acum la fel de loial.

       Din pricina aceasta, pesemne, cu dulcea amintire a melosului pur-sânge țigănesc, răspunzând dorului meu, în visul de asnoapte Fănuș îmi cânta:

„Măi Barosso, barosaneee,

Nu te da dă milioanee,

Că ești bișnițar ca noooiii

Și dai țepi cu euroi!

Că la noi procuratura

Lui Băsescu ne ia gura;

Iar la voi, la PePeEeee,

Român doar Băsescu e!

Păi:” Ce ne făceam noi țiganii

De venea americanii”,

Ne-ntrebam și noi ca proștii

Că-i credeam pă ei de-ai noștri!

Dar veniră-europenii

Făcând caz că-s de milenii;

Însă s-au mânjit la labă,

Iar Euro nu-i de treabă!

Că Euro avea rostu

Ca să facă jocu nostru,

Jocul micilor patroni

Pă care i-ați dus cu Roni.

Dar pe voi vă-nteresa

Să ne dați nouă țeapa:

Să ne vindeți second-handul

Ca să vă păstrați voi brandul!

Si așa măi Barossaneee,

Ai vândut la avioaneee,

Și lui Ponta și lui Băse,

Doar Lisabonei să-i iese!...­

 Măi Baroasse, barossaneee,

Nu te da dă milioane,

Că ne-ai vândut avioaneee,

Da nu ne ține dă foameee!

       Dragul de Fănuș!... Cred că, într-un asemenea vis, el îmi cânta ca să mă amuze, ajutându-mă să ies din coșmarul acestei realități europene.

Angela Merkel și privatizarea OLTCHIM-ului

Denunț public

În legătură cu apropiata privatizare a OLTCHIM, facem următoarele constatări și aprecieri:

1. După 1990 industria românească a intrat într-un vast proces de DISTRUGERE. Oficial și pentru a păcăli lumea, acestui proces i s-a spus PRIVATIZARE. Termen cu totul nepotrivit, termen fals, mincinos, menit să ascundă intențiile criminale ale guvernanților de după 1990.

2. Printre țintele principale ale DISTRUGERII asistate de guvern s-a aflat petro-chimia românească. În 1990, petro-chimia românească era competitivă la nivel mondial, era printre primele din lume. După 1965, românii au rupt de la gura copiilor ca să sprijine proiectele de industrializare a României. Nu erau proiectele unui nebun, ci ale unui vizionar inspirat, în ciuda altor păcate și greșeli ale sale. Industrializarea României era o necesitate care se impunea oricărui voitor de bine pentru neamul românesc. Dezbaterile pe această temă dinainte de 1944 stau mărturie că această cale a industrializării accelerate era singura cale de urmat pentru a asigura României un statut demn printre țările lumii.

3. În 1989 poporul român a ajuns în situația de a începe să se bucure de sacrificiile făcute pentru edificarea „socialismului multilateral dezvoltat”. Aveam o economie puternică, nu aveam nicio datorie externă, dimpotrivă, alții erau datori la noi cu câteva miliarde de dolari. Erau semnele unei apropiate bunăstări meritate, îndelung așteptată.

4. Ceea ce nu a prevăzut nimeni, nici Ceaușescu și nici alți susținători ai ideii de industrializare, a fost TRĂDAREA, dimensiunile inimaginabile ale trădării celor care au organizat lovitura de stat din decembrie 1989, a celor care au guvernat România de atunci și până azi. E greu să te opui trădării înainte ca aceasta să-și vădească efectele. Mai ales când trădătorii se află în structurile și instituțiile menite să protejeze statul și avuția statului.

5. Așa zisa privatizare a OLTCHIM face parte din proiectul de DISTRUGERE a industriei, a economiei românești, face parte din proiectul de transformare a României într-o colonie, ai cărei proprietari nu mai sunt românii, ci niște străini, greu de identificat în spatele unor firme anonime, cu denumiri înșelătoare: Banca Mondială, Fondul Monetar Intenațional. Guvernul român a cedat în favoarea acestor instituții toate pârghiile puterii, ale guvernării. Degeaba mergem noi să votăm cine să guverneze în România. Votul nostru nu mai contează, deoarece prin angajamentele deja luate, deciziile politice și economice importante le iau Bruxelles-ul și FMI-ul, indiferent cine ar veni la guvernare!

6. Cazul OLTCHIM este dureros de semnificativ. Privatizarea OLTCHIM-ului a fost decisă de guvernul Boc, la presiunile – a se citi șantajul FMI-ului. Guvernul actual, cel puțin la prima vedere, nu are cum să se dezică de semnătura guvernului precedent. Mai ales că este un guvern slab, ușor de contestat, de înlăturat. Chiar dacă, așa cum pare, ar exista o predispoziție pentru anularea sau măcar amânarea privatizării, nu prea are cum s-o întoarcă! Slabe speranțe de la guvern, de la Parlament, de la clasa noastră politică...

7. Preconizata privatizare se face în beneficiul unei firme germane, cu sediul în Polonia, firmă concurentă cu OLTCHIM. Principalul interes al firmei germane este dispariția OLTCHIM-ului. Chiar dacă va semna un contract cu statul român prin care se angajează solemn că va continua producția și va continua să plătească taxe și impozite, că va continua să ofere de lucru la zeci de mii de români care sunt interesați vital ca OLTCHIM să producă în continuare, firma germană are nenumărate posibilități ca în modul cel mai legal (dar nu și legitim!) să oprească producția! Mai ales că contractul dintre firma germană și statul român are multe clauze secrete.

8. S-a afirmat că sprijinul pe care l-a avut suspendatul președinte Băsescu de la liderii europeni și în mod special de la Angela Merkel are explicații economice, financiare. OLTCHIMul este de mult vânat de FMI. Guvernul Boc a semnat toate acordurile premergătoare necesare acestei schimbări de proprietar. După căderea guvernării PDL, Traian Băsescu este singura garanție pentru FMI & comp., alde Merkel, Barroso, Gordon etc., că România nu-și va încetini rimul transformării ei în colonie. Avem acum toate motivele să deducem că într-adevăr așa stau lucrurile. Revenirea lui Băsescu la Cotroceni era esențială pentru aceste strategii și proiecte anti-românești.

9. Statul român, ca acționar principal la OLTCHIM, reprezentat de guvernul Boc, a avut un comportament straniu pentru un proprietar. Pur și simplu a sabotat bunul mers al Combinatului, a împiedicat prin sancțiuni financiare ca OLTCHIM să reziste, să mai producă. Datele prezentate de liderii OLTCHIM denotă clar că guvernul României a acționat cu totul contrar intereselor românești elementare, fiind principalul vinovat de falimentul provocat al OLTCHIM. Băsescu și Boc, în persoană amândoi, se cuvine a fi cercetați pe acest subiect. Nu putea Boc să pună nicio semnătură a sa fără să primească acordul de la Băsescu. Răsplata trădării a venit în mai multe feluri, unul fiind cu siguranță manevrele disperate și incorecte la care s-au pretat liderii europeni, ca servanți ai intereselor și ai politicilor anti-românești, pentru a împiedica demiterea președintelui sperjur și trădător de țară.

10. Ce putem face acum?

      Fără pretenția că identificăm exact calea de urmat, sugerăm următoarele:

      Mai înainte de orice, (A) să împiedicăm sau măcar să amânăm semnarea contractului de privatizare, în speranța că un guvern viitor sau – mai puțin probabil, cel actual va găsi procedura prin care să salveze OLTCHIMul și ce a mai rămas din petrochimia românească. Primul pas constă în a câștiga timp. Să nu le permitem infractorilor, criminalilor economici, să profite de încetineala cu care se mișcă guvernul. Toți cei implicați împotriva proiectului de distrugere a OLTCHIM să înceapă prin a cere desecretizarea contractului de privatizare în totalitatea acestuia. Odată desecretizat acest contract, avem nevoie ca mai mulți specialiști, desemnați de salariații OLTCHIM (nota bene: nu de acționarii majoritari!) și de societatea civilă, să se pronunțe asupra acestui contract. Ceea ce va necesita timp!

      OLTCHIM și, în general, petrochimia românească, sunt componente esențiale ale economiei românești, soarta lor depășește dreptul de decizie al Guvernului, al Parlamentului chiar! Pentru edificarea acestei petrochimii s-au sacrificat sute de mii de români, care s-au știut și se consideră proprietari ai acestor întreprinderi, ca parte componentă din „avuția întregului popor”! Constituția și legile dinainte de 1990 nu făceau statul român proprietar, ci numai administrator al avuției naționale. Nu cumva este momentul ca, măcar în ceasul al 12-lea, să lămurim care este statul juridic pe care l-au avut înainte de 22 decembrie 1989 așa numitele întreprinderi de stat? Ca parte componntă a avuției naționale, a întregului popor, puteau fi acestea puse la dispoziția unor legi iresponsabile, așa cum au fost legile privatizării?

      (B) Protestele publice trebuie să capete amploare mai mare și o corectă direcționare! Avem motive temeinice pentru ca protestele împotriva revenirii președintelui trădător să le asociem cu protestele împotriva înstrăinării și demolării OLTCHIM-ului. Deci: demiterea lui Băsescu este, în mare măsură, sinonimă cu salvarea OLTCHIMului! Numai că aceste proteste nu trebuie făcute nici în Piața Universității, nici în fața Guvernului sau la Cotroceni. Locul cel mai potrivit este în fața ambasadei Germaniei, a ambasadei SUA, a reprezentanței Uniunii Europene, la sediul FMI.

      (C) Nu în ultimul rând, cred că este cazul să ne gândim foarte serios la un sprijin internațional. Nu pentru OLTCHIM, ci pentru toată România! Suntem o țară agresată și ocupată, nu cu forța militară, ci prin intrigi și crime financiare! Suntem o țară supusă prin cele mai perfide mijloace la destructurare și dispariție de facto de pe scena politică a lumii! Suntem un popor pe care se experimentează cele mai ticăloase strategii de înrobire și distrugere! Nu se poate să nu existe în omenirea asta atât de mare și de minunată (totuși!), persoane și entități publice care să nu arate sensibilitate și solidaritate cu cauza supraviețuirii noastre ca popor, ca țară, ca stat! Trebuie să le identificăm cât mai repede și să ne adresăm acestora cu un mesaj „scurt și cuprinzător”, să punem toată documentația necesară celor pe care apelul nostru îi va mișca! Să sperăm că printre aceștia se vor număra liderii religioși ai Planetei, personalitățile academice de notorietate internațională, laureații premiului Nobel pentru economie, pentru pace, marile cancelarii ale lumii, marii ziariști și publiciști, inclusiv cei care, cu mijloace proprii oricât de precare, se încumetă să se împotrivească  Răului planetar!

      În cazul special pe care îl reprezintă OLTCHIM, cred că se impune și o corectă informare a opiniei publice din Germania asupra felului în care Angela Merkel apără interesele con-cetățenilor săi. Este acesta conform exigențelor morale caracteristice mentalității comunitare a nemților? Mă îndoiesc...

      ...Deocamdată atât!

      București, 9 septembrie 2012

Liga pentru Combaterea Anti-Românismului LICAR

Pentru conformitate, ION  COJA

BLESTEM DE OM SĂRAC

de Dan Puric

Din balegi şi din cuib de cuci,

Răsar ca viermii, politruci
Şi din haznalele de bani –
Costume negre cu şnapani,
Viteji ca musca la arat!
Şi ne-aţi minţit şi ne-aţi furat,
Şi-aţi pus pe noi şi jug de boi!
Blestem, blestem, blestem pe voi!


Murdari în suflet şi în gând,
Cu ghearele averi strângând,
Din flote, fabrici şi uzine,
Voi aţi lăsat numai ruine!
V-aţi gudurat pe lângă clerici
Cu mânăstiri şi cu biserici
Şi vile v-aţi făcut, de soi...
Blestem, blestem, blestem pe voi!

Voi v-aţi trădat şi între fraţi,
Ca voi, şi viermii-s mai curaţi.
Aţi dărâmat şcoli şi spitale
Ca să vă fie vouă moale
Şi v-aţi brodit şi parlamente
Din licheluţe repetente.
Şi ne-mproşcaţi doar cu noroi!
Blestem, blestem, blestem pe voi!

Aţi omorât orice dreptate,
Aţi jecmănit tot ce se poate,
Guvernul vostru cu miniştri
E-o adunătură de sinistri,
Batjocura şi umilinţa
Au mai rămas la voi credinţa?
Ghiolbani de jafuri şi gherțoi,
Blestem, blestem, blestem pe voi!
 

Aţi sărăcit o ţară-ntreagă,
Nici dracul să nu o mai dreagă
Şi din privatizări cu fumuri
Aţi tot lăsat lumea pe drumuri!
Dar cum să faceţi voi vreun drum
Când urma voastră e doar scrum?
La tâlhării vă strângeţi roi!
Blestem, blestem, blestem pe voi!

Blestemul greu să vă lovească,
Doar bube rele să vă crească,
Ochii să îi aveţi ca napul
Şi să vă roadă viermii capul!
Să putreziţi toţi prin palate,
Toţi spulberaţi să fiţi în toate
Şi să aveţi doar oase moi!
Blestem, blestem, blestem pe voi!
Popor român, nu te-ai săturat să stai pe locul mortului şi să fii condus de toţi tâmpiţii?
Chiar ţi-e jenă să iubeşti ţara asta? Nu trebuie să fii naţionalist-comunist pentru asta.

Dan Puric

Declaratie politica privind necesitatea cresterii numarului sectiilor de votare - 26.06.2012

PARLAMENTUL ROMÂNIEI
CAMERA DEPUTAŢILOR

Domnule Preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputați,

Declarația mea de astăzi, vizează una dintre prioritățile mele ca parlamentar: problema insuficienței secțiilor de votare din colegiile aflate în Circumscripția electorală 43 – Diaspora, având în vedere apropierea alegerilor parlamentare ‐ pentru care există interesul legitim al tuturor cetățenilor români din Diaspora de a‐şi trimite aleşii în Parlamentul de la Bucureşti, pentru a le reprezenta şi apăra interesele. Este de notorietate că, prin art. 36, Constituția României garantează dreptul de vot tuturor cetățenilor, indiferent de reşedință sau domiciliu. Din acest motiv, statul român are obligația să creeze toate condițiile pentru ca cetățenii români care au domiciliul sau reşedința în afara țării să‐şi poate exercita acest drept constituțional. Din nefericire, legea actuală este foarte vagă în ceea ce priveşte numărul de secții de vot înființate pentru cetățenii românii din afara granițelor țării, spre deosebire de secțiile de vot organizate pe teritoriul României, care sunt explicit repartizate pentru un număr de 1000 – 2000 de locuitori.

Prin lipsa menționării exprese în lege a obligativității înființării secțiilor de vot peste hotare, proporțional cu numărul de cetățeni români stabiliți într‐o anumită localitate, se îngrădeşte, practic, dreptul de vot pentru foarte mulți cetățeni români. Această lacună legislativă generează, uneori, situații când pentru a‐şi exercita dreptul de vot, cetățenii români sunt obligați să se deplaseze sute de km până la secțiile de votare înființate pe lângă misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României. Spre exemplu, în Regatul Spaniei, unde oficial sunt rezidenți peste 900.000 de cetățeni români, Ministerul Afacerilor Externe a organizat la ultimele alegeri din 2009, doar 38 de secții de votare, ceea ce înseamnă câte o secție de votare pentru 23.684 de persoane, adică de aproximativ 24 ori mai puțin decât secțiile de votare înființate pentru cetățenii români cu domiciliul în România. De aceea, am conceput şi depus o propunere legislativă ce urmăreşte înlăturarea acestei lacune legislative şi modifică alin. (8) al art. 18 din Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, în sensul organizării, în mod obligatoriu, a minimum unei secții de votare sau mai multe în toate localitățile unde există peste 2000 de cetățeni români cu domiciliul sau reşedința peste hotare, în afara celor organizate pe lângă misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României. Am ferma convingere că toți concetățenii noştri din Diaspora, trebuie să fie tratați ca şi românii din țară, în privința accesului neîngrădit la vot din motive tehnice, ori de imperfecțiuni legislative şi organizatorice care țin de statul român, de aceea lansez un apel la toți colegii deputați şi senatori să sprijine adoptarea acestei inițiative legislative personale.

Vă mulțumesc pentru atenție !

Mircea Lubanovici Deputat ‐ Colegiul 3 Diaspora

Averea secretă a lui Putin

Rusia. Clanul de la Sankt-Petersburg, conturi off-shore şi firme-ecran în reţeaua celui „mai bogat om din Europa. 

Averea secretă a lui Putin (ARTICOL INTEGRAL)

vezi articol

Vladimir Putin a fost reales preşedintele Rusiei, în pofida suspiciunilor de fraudă dar mediaoccidentală revine asupra unor dezvăluiri privind crearea imperiului său  financiar secret care i-a permis să devină „cel mai bogat om din Europa".

Oficial, Putin a declarat un patrimoniu de 135.000 euro, un apartament de 75 mp în Sankt-Petersburg, oraşul natal, şi altul la Moscova. În realitate, fostul şi nou realesul preşedinte al Rusiei, colonelul KGBşi judokanul Vladimir Putin, este imens de bogat, aşa cum reiese din declaraţiile unor martori care au fost implicaţi direct în sistem. Principalul acuzator este Serghei Kolesnikov, 63 de ani, care trăieşte ca un om vânat. De când a fugit din Rusia, în 2010, nu rămâne mai mult de o săptămână în aceeaşi ţară. „Nu sunt nicăieri în siguranţă. M-au avertizat: Putin mă consideră un trădător". Motivul este dezvăluirea modului în care, prin intermediul firmei sale, Putin a acumulat în secret o avere considerabilă. Kolesnikov a trimis documente la Washington Post, Financial Times şi Novaia Gazeta şi toate publicaţiile au ajuns la aceeaşi concluzie. Chiar dacă nu deţine o dovadă absolută, adică un document semnat de mâna lui Putin, şi în pofida dezminţirilor Kremlinului, Kolesnikov pare a spune adevărul. Riscurile pe care şi le-a asumat privind propria viaţă l-au determinat pe editorialistul David Ignatius de la Washington Post să aprecieze că Serghei Kolesnikov „este unul din rarele suflete curajoase cu care un ziarist se întâlneşte din timp în timp".

Puşculiţa Lirus

Povestea lui este complexă - contracte supraevaluate, oameni de paie şi companii off-shore. El afirmă că l-a cunoscut pe Putin de la începutul anilor 1990, când acesta conducea departamentul internaţional al Primăriei Sankt-Petersburg. Atunci, a creat o firmă mixtă de importat material medical, Petromex, şi i-a însărcinat pe un ex-KGB şi pe Kolesnikov, fost patron al unui laborator militar, să gestioneze această companie. Când s-a instalat la Kremlin, patru ani mai târziu, Putin şi-a amintit de amicii din oraşul natal. Le-a propus contracte fabuloase la Petromed cu condiţia ca 35% din venituri să fie deturnate spre conturile unei societăţi din Luxemburg, Lirus, deţinută în proporţie de 90% de noul preşedinte rus. Acţiunile erau „toate la purtător, deci fără nume". Potrivit lui Kolesnikov, cel puţin 500 milioane de dolari au fost acumulate la Lirus între 2000 şi 2007. Banii i-au permis lui Putin să cumpere, prin intermediari, peste 20% din marea bancă Rossia (condusă de unul dintre apropiaţi) şi să construiască un palat de 12.000 mp pe malul Mării Negre.

Situat într-o pădure protejată, domeniul de 75 ha include un cazino, un teatru, două piscine şi 20 de clădiri  anexe destinate în special pentru 200 de servitori. Când afacerea a apărut în WP, Kremlinul a negat dar au apărut probe foto pe RuLeaks - diferiţi martori care declarau că Putin a vizitat de câteva ori palatul în construcţie, domeniul era protejat de FSO, echivalentul rus al Serviciului Secret american, şi lucrările erau efectuate de o firmă de stat. În februarie 2011, Novaia Gazeta a divulgat un contract care lega administraţia prezidenţială de Lirus. Kremlinul a încercat explicaţii, apoi a decis să şteargă urmele. După o lună, palatul era vândut la o treime din valoare unui om de afaceri asociat cu un apropiat al lui Putin. Potrivit Nouvel Observateur, Igor Iurghens, consilier al preşedintelui de atunci, Dmitri Medvedev, declara: „Cine altul decât Putin ar putea construi un astfel de domeniu în Rusia, într-un loc interzis, protejat de FSO?".

Spălare de bani pe Coasta de Azur

În 2009, un anume Robert Eringer, care condusese serviciile secrete din Monaco, a spus că ştie unde este ascunsă averea lui Putin. Audiat în faţa unui tribunal californian, Eringer a declarat în trecere că „în noiembrie 2005, un informator plătit a dat informaţii despre activităţi de spălare de bani în Monaco şi pe Coasta de Azur legate de Vladimir Putin. Acesta era aparent în spatele unor investiţii imobiliare, plătite cu bani sifonaţi din sectorul energetic rus". Sursa, care a lucrat pentru DST şi DGSE (servicii secrete franceze), este secretă şi nu doreşte să dea alte detalii, potrivit Nouvel Observateur.

Aflat în conflict cu principatul Monaco, Eringer nu a fost luat în serios, la fel şi politologul rus Stanislav Belkovski, care în 2007 afirma că „liderul naţional" „este omul cel mai bogat din Europa", calificativ confirmat de telegrame ale WikiLeaks. Structurile descrise de politolog erau asemănătoare cu cele dezvăluite de Kolesnikov anterior. Belkovski declarase că Putin deţinea 40 miliarde de dolari în acţiuni ale companiilor prezidate de amicii săi din clanul de la Sankt-Petersburg, 4,5% din gigantul gazier Gazprom şi cel puţin 50% din cea mai importantă firmă privată de export al petrolului rus, Gunvor.

Misterioasa Gunvor

Aceasta era condusă de Ghenadi Timcenko, cu care Putin crease un club de judo, tot la Sankt-Petersburg. După ce Belkovski a vorbit despre ea, s-a descoperit că Gunvor are o structură foarte misterioasă. Cu sediul la Geneva, firma aparţine unui holding olandez, la rândul lui o filială a unei companii cipriote a cărei adresă trimite la o cutie poştală în Insulele Virgine. În pofida dezminţirilor vehemente ale Kremlinului, cei doi şi-au menţinut afirmaţiile. Belkovski a declarat că deţine informaţiile din surse aparţinând primului cerc al puterii, „unde aceste date sunt foarte cunoscute". Apropiaţii lui Putin relatau că totul s-a jucat în 1999, când clanul Elţin, a făcut din obscurul colonel KGB candidatul său pentru a-i succeda vârstnicului alcoolic. Târgul a fost ca Putin să apere bunurile oligarhilor din jurul lui Elţin şi în schimb putea să pună mâna pe sectoarele şi întreprinderile „libere". Aşa, Putin şi amicii din Sankt-Petersburg au întins plasa peste gaz şi distribuţia petrolului care din cauza preţurilor scăzute de la acea vreme fuseseră lăsate deoparte de „famiglia" Elţin. Noul ţar de la Kremlin şi-a atribuit apoi prin oameni de paie şi conturi off-shore partea leului în acest nou imperiu.

Grupul Dacha Ozero

Fostul prim-ministru al lui Elţin, Boris Nemţov, devenit una din figurile proeminente ale opoziţiei, este şi el un acuzator. El a stabilit că cesiunea la preţuri modice a filialelor Gazprom unor oameni ca fraţii Rotenberg sau Iuri Kovalciuk, şi ei din clanul din Sankt-Petersburg, a reprezentat un transfer de active de 60 miliarde dolari. De la venirea la putere a şefului lor, noii prinţi ai Rusiei deturnaseră peste 200 miliarde în active.  Nemţov a revenit asupra grupului numit „Dacha de la lac" şi a posesiunilor lui. În 1996, Putin a venit la Moscova, dar a dorit să păstreze legăturile cu amicii din Sankt-Petersburg. Cu şapte dintre ei a creat acest grup care progresiv a pus mâna pe o bancă, AKB Rusia, căreia gigantul Gazprom îi va ceda întreprinderi sau părţi din întreprinderile de asigurări Sogaz (unde vice-preşedinte este un văr al lui Putin), din banca Gazprombank sau media (NTV, Izvestia). Raportul lui Nemţov poartă titlul clar: „Putin. Corupţie".

În afara manevrelor frauduloase descrise, statul rus este cangrenat de corupţie la toate nivelurile, cum confirmă notele diplomatice dezvăluite de WikiLeaks în 2010. Rusia a devenit un „stat mafiot", o „autocraţie coruptă". Nemţov susţine că  Timcenko, Rotenberg sau Kovalciuk nu sunt decât proprietarii nominali ai vastelor lor holdinguri, al căror beneficiar ultim este chiar Putin. Ca şi în cazul mafiei, aceste patrimonii, dacă există, sunt fondate pe acorduri verbale, explica Roman Şleinov în Vedomosti. Atât timp cât Putin este şeful clanului, nimeni nu va îndrăzni să pună în discuţie înţelegerile verbale. Scenariul de a reveni la Kremlin a reuşit. Are dreptul la încă un mandat şi, astfel,  Putin va rămâne la putere până în 2024.

„Clanul mafiot"

Un recent raport publicat de experţi independenţi privind „clanul mafiot al lui Vladimir Putin" a avut în Rusia efectul unei bombe. Dacă nu se cunoşteau oamenii din umbră, miliardari şi amici intimi ai premierului rus reales preşedinte la 4 martie, acum se ştie cum şi-au clădit puterea şi imperiul financiar.

De la venirea la putere, Putin a avut în vedere restaurarea „verticalei puterii" cu amicii săi, majoritatea dintre ei din Sankt-Petersburg.  Aşa cum am amintit, în 1996, el crease cu şapte dintre ei „Dacha Ozero", care controla banca  AKB Rusia. În 2004, Gazprom, controlat de Kremlin, a cedat băncii, fără licitaţie şi la un preţ insignifiant, acţiuni la Sogaz şi GazFond, prin numeroase maşinaţiuni. Banca a obţinut astfel controlul  televiziunii NTV, Izvestia şi alte acţiuni. Potrivit raportului mişcării Solidarnost, Gazprom a vărsat acţionarilor Ozero 60  miliarde de dolari.

Cei 7 „samurai"

Acest cerc este compus din acţionarii Ozero, începând cu Vladimir Putin.  Ceilalţi sunt:

 Nikolai Şamalov, miliardar cu 18 miliarde ruble. Cu formaţiune maritimă, el a preluat şantierul naval Viborg, care execută comenzile Gazprom pentru platformele off-shore ale zăcământului Stochman (59 miliarde ruble) şi este acţionar la banca AKB Rusia. Este un om de paie al lui Putin şi gestionează bunurile imobiliare ale acestuia prin societatea „OOO Sud". Fiul cel mare conduce GazFond, iar cel mic holdingul Gaz&Petrol „Sibur".

 Iuri Kovalciuk, miliardar cu 30 miliarde ruble, este considerat creierul grupului „mafiot", absolvent al Facultăţii de Fizică la Universitatea din Leningrad. El a pus pe picioare banca AKB Russia şi a organizat Holdingul Media Naţional care controlează televiziunea rusă. În 2007, GazProm a cedat GazPromBank societăţii GazFond, controlată de Kovalciuk. Valoarea băncii era estimată la 25 miliarde dolari.

Vladimir Smirnov a fondat în 1992, cu ajutorul lui Putin, bursa de devize din Sankt-Petersburg şi împreună au participat la implantarea unei societăţi imobiliare ruso-germană, SPAG, cu sediul în oraşul de pe Neva. Justiţia germană a anchetat această firmă şi l-a arestat pe germanul Rudolf Ritter în Liechtenstein şi l-a acuzat de spălare de bani. Consilierii juridici ai SPAG erau Vladimir Putin şi Gherman Greff. Mai târziu, Smirnov a prezidat firma TechnabExport, primul exportator de produse nucleare. Societatea controlează 50% din piaţa mondială de uraniu.

 Serghei Fursenko provine dintr-o familie de academicieni. El a condus LenGaz, filială a Gazprom, şi în prezent este pdg (preşedinte director general) al National Media, vândută de GazpromMedia, şi patronul clubului de fotbal Zenit, sponsorizat de Gazprom. În 2010 a fost numit preşedintele Federaţiei ruse de fotbal.

 Vladimir Fursenko, fratele său, ministru pentru Educaţie şi Ştiinţă (fost ministru al Industriei) are la dispoziţie un buget de 800 miliarde ruble.

 Vladimir Iakunin, fost amic al lui Putin din 1993, a devenit preşedintele societăţii Căilor Ferate Ruse (RZD), privatizată recent şi a fondat la Paris asociaţia economică „Dialog franco-rus".

 Viktor Miaşin este pdg la Abros, societate de investiţii provenită din banca AKB Rusia unde înainte fusese pdg.

Printre alţi prieteni din clanul de la Sankt-Petersburg se află Ghenadi Timcenko, miliardar cu 2,5 miliarde dolari.  Trăieşte în Finlanda şi Elveţia şi controlează exportul unei treimi a petrolului rus provenit de la societăţile petroliere de stat. Împreună cu Kovalciuk, controlează puternica bancă Rossia. Fraţii Rotenberg, Arkadi şi Boris, colegi de judo cu Putin, au devenit miliardari şi sunt fericiţii şi oficialii  furnizori ai Gazprom de echipamente. Controlează 11 uzine de vodka. Gherman Greff este pdg la SberBank, cea mai puternică bancă din Rusia, a ocupat diverse posturi în consiliile de administraţie ale puternicelor societăţi ruse. Alexei Miller, fost adjunct la ministerul Energiei, a devenit din 2001 puternicul şef al Gazprom, mama care hrăneşte clanul Putin. Dmitri Medvedev, fost pdg la Gazprom, devenit preşedinte al Rusiei în perioada de „pauză" pentru Putin.

Amicii din KGB sunt şi ei instalaţi în funcţii de conducere în administraţia statului (Parlament), în puternice societăţi ruse sau în fruntea unor ministere ca cel de Interne sau Externe, a FSB sau a Consiliului Securităţii Naţionale.